Va fi lansată licitația pentru ultimele două loturi ale sectorului Buzău Focșani, parte din Autostrada Moldovei – A7 (Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani), a scris Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pe Facebook.
„Le-am cerut să impună un ritm alert care să permită finalizarea lucrărilor chiar înainte de termenii contractuali! În martie începe oficial sezonul de construcții și nu ne mai permitem noi întârzieri în execuția lucrărilor demarate. Este obligația CNAIR să identifice problemele și să găsească soluții pentru a evita apariția blocajelor. În paralel, continuăm procesul de modificare a legislației pentru a putea debloca situațiile care intervin în derularea proiectelor și am cerut CNAIR să vină cu propuneri clare”, spune Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor mai spune că sunt constructori care lucrează inclusiv în perioada de iarnă dar sunt și șantiere care au o evoluție slabă. Cei care sunt în întârziere trebuie să recupereze timpii pierduți.
„Am să verific în continuare toate șantierele și am să ofer sprijin acolo unde soluționarea problemelor ține de minister. Acest lucru este valabil și la contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice. Îmi doresc însă și că antreprenorii să fie, la rândul lor, corecți și să respecte contractele semnate!”, a adăugat ministrul Transporturilor.
A7 este cel mai mare proiect de infrastructură propus prin PNRR (pentru segmentul Pașcani-Bacău-Focșani-Buzău-A3). Anul trecut, 39 de oferte au fost depuse pentru construirea tronsonului Ploiești – Buzău.
Autostrada A7, denumită și Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române este o autostradă aflată în construcție în România. Primele construcții pe o porțiune din ea au fost începute în 2016.
Sursa: Facebook/Sorin Grindeanu